vineri, 30 noiembrie 2012

UN ORAŞ DE VIS

        Junior Achievement este o organizaţie non profit ce are ca scop educarea tinerei generaţii în spiritul liberei iniţiative. Modulul ,, ORAŞUL  MEU" face parte din programul JA. Donaţia ,, LEGO" reprezintă unul dintre beneficiile implicării elevilor în acest program. Pornindu- se de la premisa că toţi copiii sunt potenţiali constructori ai viitorului, prin donaţia de elemente LEGO, s- a dorit dezvoltarea capacităţii de a gândi creativ, de a raţiona sistematic, de a da frâu liber iniţiativei. Se consideră că prin distracţie, joc creativ şi învăţare, experimentând toate posibilităţile existente, elevii devin mai pregătiţi pentru a prelua responsabilitatea propriei vieţi. Astfel, pe parcursul mai multor săptămâni, împărţiţi pe echipe cu sarcini stabilite de comun acord, cu răbdare şi ingeniozitate elevii au realizat un ,, oraş de vis".



ORĂ PENTRU PĂRINŢI

La ora de matematică, părinţii  au fost  invitaţi speciali. Plini de emoţie, cei ,,mici" au încercat să le demonstreze că matematica aduce nu numai o muncă intensă, ci şi multe bucurii.


marți, 13 noiembrie 2012

ORA DE LIMBA ROMÂNĂ


Dezvoltarea deprinderilor de recitare expresivă şi a gustului pentru  lectură prin audierea unor poezii din lirica eminesciană în interpretări celebre 
( Marcela Rusu, Mihail Sadoveanu, Irina Răchiţeanu, Dana Comnea)