marți, 1 noiembrie 2016

Fructele şi legumele-vedete de sezon

Proiectul ,,Fructele şi legumele-vedete de sezon”  a avut ca obiectiv principal promovarea și încurajarea consumului de fructe în rândul elevilor.
Din grupul ţintă al acestui proiect fac parte şi elevii clasei a II-a B.
Proiectul  a debutat cu vizionarea unui filmuleţ educativ ,,Povestea legumelor lăudăroase” şi dezbaterea având ca temă importanţa consumului de fructe şi legume în alimentația de zi cu zi. Învăţarea unui cântec despre fructe, expoziţia de creaţie plastică şi abilităţi practice -,,Bogăţiile toamnei”, reţetele culinare ce au ca ingredient principal fructe sau legume, ,,cărticica” despre fructul preferat-sunt doar câteva puncte de reper stabilite pentru implementarea cu succes a proiectului.
Punctul culminant al activităţilor l-a constituit expoziţia de legume şi fructe organizată de cei mici, cu sprijinul părinţilor. Aceasta a surprins prin diversitatea şi bogăţia exponatelor - prezentate atât în formă ,,reală”, cât şi artistică.
Fructele şi legumele expuse au fost donate Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Beclean, iar activitatea s-a încheiat cu o degustare de mere ,,dulci şi zemoase”. 
Activităţile organizate vor avea un impact pozitiv, elevii conştientizând necesitatea consumului de fructe şi legume, beneficiile unor deprinderi de alimentaţie corectă şi a unui comportament responsabil pentru menţinerea stării de sănătate.

Proiectul ,,Fructele şi legumele-vedete de sezon” se bucură de sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Aspecte din activităţile noastre:











































La bibliotecă...


"… nu este alta şi mai frumoasă, şi mai de folos la toată viaţa omului zăbavă decât cititul cărţilor." (Miron Costin)

Trebuie să mergem la biblioteca şcolii şi să citim!!! Iată câteva argumente:
  • Biblioteca îl introduce pe şcolar în lumea cărților în cel mai plăcut și neagresiv mod
  • Biblioteca şcolară formează, la elevi, abilităţi de studiu pentru toată viaţa, dezvoltându-le imaginaţia, oferindu-le posibilitatea să trăiască ca cetăţeni responsabili.
  • Biblioteca şcolară exercită un rol important în orientarea intelectuală a utilizatorilor săi, în informarea şi reţinerea gustului pentru lectură, pentru studiu, în scopul cristalizării unui sistem de informare propriu.